Aristotel Căncescu, trimis în judecată într-un nou dosar de corupție. Fostul baron PNL de Brașov este în penitenciar după ce a fost condamnat definitiv în alt dosar

Aristotel Căncescu, trimis în judecată într-un nou dosar de corupție. Fostul baron PNL de Brașov este în penitenciar după ce a fost condamnat definitiv în alt dosar
Sursa: bizbrasov.com
Publicat: 24/10/2022, 18:38

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a fost trimis luni în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar de corupție, alături de un fost senator şi de primarul unei comune braşovene. Căncescu e acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, pentru că ar fi aprobat plata unui lucrări fictive.

Procurorii DNA îl acuză pe primar că a plătit o firmă a fostului senator deşi aceasta nu făcuse lucrările pe care se angajase să se realizeze, în timp ce Căncescu e acuzat că a alocat suma cerută. Căncescu se află în închisoare după ce, pe 1 februarie, a fost condamnat definitiv la șapte ani și zece luni într-un dosar de corupție și este vizat de DNA în cel puțin șapte dosare.

Consiliul Județean Brașov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 450.000 lei care reprezintă prejudiciu în dauna Consiliului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Comunicatul DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CĂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN, la data faptelor președinte al Consiliului județean Brașov ( în prezent aflat în stare de deținere pentru executarea unei pedepse) pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale)

și, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

TAFLAN IOAN ȘERBAN, la data faptelor primar al comunei Mândra, județul Brașov, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată (două sub formă de autorat, una sub forma complicității)
GRAPĂ SEBASTIAN, la data faptelor senator în Parlamentul României, fost consilier județean și persoană de încredere a primului menționat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, ambele sub forma complicității
Persoană fizică, administrator în drept al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată, ambele sub forma complicității

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 25 martie 2013 – 28 august 2014, inculpatul Taflan Ioan Șerban, primar al comunei Mândra, la cererea și cu ajutorul inculpatului Grapă Sebastian, ar fi încheiat în mod nelegal, cu o societate comercială controlată și administrată in fapt de acesta din urmă, două contracte de lucrări pentru extinderea căminului cultural din comună, respectiv pentru refacerea infrastructurii pietonale din satul Ilieni.

Facturile emise de către societatea executantă au fost achitate în integralitate, deși unele utilaje, echipamente tehnologice și materiale nu ar fi fost utilizate efectiv, respectiv, lucrările ar fi fost executate doar parțial.
Ca urmare, ar fi fost cauzat un prejudiciu în dauna bugetului comunei Mândra în valoare totală de 430.314 lei, sumă ce reprezintă și folos necuvenit pentru firma administrată în fapt de Grapă Sebastian.

La solicitarea inculpatului Grapă Sebastian, cu care avea o relație foarte strânsă, în perioada 14 august 2013 – 29 mai 2014, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, președinte al Consiliului județean Brașov, ar fi inițiat și aprobat alocarea din fondul de rezervă al C.J. Braşov a sumei totale de 450.000 lei, deși condițiile legale nu ar fi fost îndeplinite, respectiv nu a fost indicată şi justificată în vreun fel situația de extremă dificultate prevăzută de art. 36 din Legea nr. 273/2006. Banii respectivi, aprobați sub pretextul achitării unor lucrări efectuate şi neachitate, ar fi urmat să ajungă la Grapă Sebastian, în baza unor contracte încheiate cu firma controlată de acesta.
În sprijinul demersurilor de mai sus, primarul comunei Mândra Taflan Ioan Șerban ar fi întocmit, semnat și transmis cereri de alocare a banilor care nu reflectau situația financiară reală a UAT Mândra.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de toți inculpații.

Consiliul Județean Brașov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 450.000 lei care reprezintă prejudiciu în dauna Consiliului.

Unitatea administrativ teritorială Mândra nu s-a constituit parte civilă în cauză până la data întocmirii rechizitoriului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța